Va rugam asteptati!

Idei de afaceri cu fonduri europene in 2016

Prin Submasura 6.2 – „Sprijin pentru infiintarea de activitati non-agricole in zone rurale“, din cadrul Programului National de Dezvoltare Rurala (PNDR) 2014 – 2020, fermierii pot accesa sume nerambursabile de pana la 70.000 de euro pentru infiintarea unei firme. Cum aceasta masura este destinata micilor intreprinzatori din mediul rural, se doreste diversificarea economiei rurale prin cresterea numarului de firme mici in sectorul non-agricol. Un alt obiect al masurii este cel de a incuraja si a dezvolta activitatile traditionale in satele romanesti.

Reprezentantii Agentiei pentru Finantarea Investitiilor Rurale (AFIR), cei care se ocupa de gestionarea acestor bani europeni, sustin ca cei care vor sa depuna dosare pentru accesarea acestor fonduri o pot face  de la inceputul lunii aprilie.

Cine poate aplica?

Potrivit AFIR beneficiarii eligibili pentru a primi finantare nerambursabila prin submasura 6.2 sunt fermierii sau membrii unei gospodarii agricole din spatiul rural, care isi infiinteaza o activitate non-agricola pentru prima data. Totodata, mai pot aplica si microintreprinderile si intreprinderile mici, infiintate in anul depunerii cererii de finantare sau cu o vechime de maximum 3 ani fiscali, care nu au desfasurat activitati pana in momentul depunerii proiectului.

Domeniile in care se acorda finantare

Beneficiarii eligibili trebuie sa aleaga un domeniu de activitate. Nu orice sector va poate aduce punctajul necesar pentru obtinerea unei finantari nerambursabile. Asadar, afacerile care pot asigura succesul sunt cele cu activitati de productie (fabricarea produselor textile, imbracaminte, articole de marochinarie, articole de hartie si carton sau fabricarea produselor chimice, farmaceutice; activitati de prelucrare a produselor lemnoase; fabricare constructii metalice, masini, utilaje si echipamente; fabricare produse electrice, electronice, productie de combustibil din biomasa), activitati mestesugaresti(ex: activitati de artizanat, dar si traditionale non-agricole – olarit, brodat, prelucrarea manuala a fierului, lanii, lemnului, pielii etc.), activitati turistice (servicii de cazare, agrement si alimentatie publica) si servicii (De exemplu: medicale, sanitar-veterinare; reparatii masini, unelte, obiecte casnice; consultanta, contabilitate, juridice, audit; servicii in tehnologia informatiei si servicii informatice; servicii tehnice, administrative, dar si alte servicii destinate populatiei din spatiul rural).

Plan de afaceri

In primul rand, trebuie o prezentare a situatiei economice initiale (de exemplu: datele solicitantului, aria de cuprindere a activitatii, forma juridica a candidatului, abilitati profesionale, istoricul intreprinderii, facilitati de productie, dotarea). Totodata, dosarul trebuie sa contina si o prezentare a etapelor si obiectivelor propuse pentru dezvoltarea noilor activitati (planificarea indeplinirii acestora, riscurile de implementare, standarde si norme europene legate de protectia muncii si de mediu). Mai este necesara si prezentarea detaliata a actiunilor si resurselor (investitiile, formarea sau consilierea, care sa contribuie la dezvoltarea de noi abilitati sau competente ale angajatilor).

Care este miza?

Sprijinul nerambursabil este de 70.000 de euro per proiect in cazul activitatilor de productie, servicii medicale, sanitar-veterinare si de agroturism sau de 50.000 euro/ proiect in cazul altor activitati de servicii. Sprijinul va fi acordat beneficiarilor eligibili care au fost selectati pentru finantare, doar dupa semnarea contractului de finantare, sub forma de prima acordata in doua transe. In termen de 90 zile de la aprobarea primei cereri de plata (aceasta poate fi depusa in termen de 30 de zile de la semnarea deciziei de finantare), beneficiarul primeste fondurile aferente primei transe de plata, in cuantum de 70% din valoarea totala a sprijinului. Ulterior, se va acorda a doua transa, adica 30% din valoarea totala a sprijinului, doar cu conditia implementarii corecte a planului de afaceri.

Sursa: Capital

idea 752x483

Proiect ContaPlus va recomanda: