Va rugam asteptati!

Beneficiarii de fonduri UE vor primi in avans bani pentru salarii si deplasari

Beneficiarii care deruleaza proiecte cu fonduri europene vor primi in avans bani de la stat, sub forma de prefinantari, pentru cheltuielile cu personalul, subventiile si deplasarile aferente proiectelor europene din cadrul financiar multianul 2014-2020, potrivit unei ordonante de urgenta adoptate miercuri de Guvern.

Aceste transe se acorda, la cererea beneficiarilor, pe baza de estimare a cuantumului cumulat pe 3 luni acestor cheltuieli.

Totodata, beneficiarii care primesc prefinantare se obliga ca in termen de 3 luni de la primirea transei sa prezinte cererea de rambursare aferenta sumelor efectiv cheltuite, sub sanctiunea rezilierii contractului de finantare, se arata in nota de fundamentare a ordonantei.

"Pentru cheltuielile salariale, cheltuielile aferente subventiilor, burselor, premiilor si cheltuielile cu deplasarile, se acorda beneficiarilor/liderilor de parteneriat/partenerilor, in transe, o prefinantare care reprezinta contravaloarea acestor cheltuieli calculata pentru o perioada de maxim 3 luni, la solicitarea acestora", se arata in ordonanta de urgenta.

Alte prevederi privind prefinantarea:

- Cu exceptia primei transe de prefinatare acordata urmatoarele transe de prefinantare se acorda cu deducerea sumelor necheltuite din transa anterior acordata.

- Beneficiarii/ liderii de parteneriat /partenerii au obligatia restituirii integrale sau partiale a prefinantarii acordate in cazul in care acestia nu justifica prin cereri de rambursare utilizarea corespunzatoare a acesteia, conform termenelor si conditiilor stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonante de urgenta si a contractului de finantare.

- Beneficiarii vor avea obligatia de a justifica utilizarea prefinantarii in termen de 10 zile de la expirarea perioadei pentru care s-a acordat.

Ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica, sustine ca prin aceste masuri beneficiarii vor avea la dispozitie "sumele necesare pentru a-si implementa proiectele fara intarzieri si dificultati" "Mai mult, introducem posibilitatea ca autoritatile de plata sa vireze direct in conturile partenerilor sumele eligibile, simplificand astfel procesul de rambursare si scurtand perioada de timp in care organizatiile implicate in proiecte asteapta sa le fie decontate cheltuielile", a mai spus Nica, intr-un comunicat.

O alta prevedere importanta obliga autoritatile de management sa verifice cererile de rambursare si sa faca platile catre beneficiari in maximum 45 de zile lucratoare.

"Termen pentru decontarea cheltuielilor eligibile. "Autoritatea de management vireaza beneficiarului/ liderului de parteneriat/ partenerului valoarea cheltuielilor eligibile, in termen de maxim 45 de zile lucratoare de la inregistrarea cererii, intr-un cont distinct de disponibil deschis pe numele beneficiarilor/liderii de parteneriat/partenerilor la unitatile teritoriale ale Trezoreriei Statului", prevede ordonanta de urgenta.

CURSURILE SUSTINUTE DE PROIECT CONTAPLUS IN DOMENIUL FONDURILOR EUROPENE:

SCRIEREA PROIECTELOR EUROPENE IN PERIOADA 2014-2020 SI MANAGEMENTUL FINANCIAR AL ACESTORA

SCRIEREA SI IMPLEMENTAREA PROIECTELOR EUROPENE. NOTIUNI DE MANAGEMENT DE PROIECT

DERULAREA PROIECTELOR IN CADRUL PROGRAMULUI PNDR 2014 - 2020 - Elaborarea cererii de finantare si implementarea proiectelor

EVALUATOR PROIECTE

CURS FONDURI EUROPENE

Sursa: startupcafe.ro